Episodul de azi reprezintă exact ce încercăm să transmitem aici la podcast în episoadele axate pe cuplu, și anume că dacă dorești, poți construi căsnicia pe care o visezi.
Eu chiar cred, și au demonstrat-o invitații de azi și mulți alții înainte lor la podcast, că putem avea armonie în cuplu și o relație plină de iubire, dacă în primul rând ne deschidem la această posibilitate.
Azi povestesc cu Cristi și Anamaria Roșu, doi prieteni foarte dragi și implicați cu tot sufletul în comunitatea noastră, despre un program din Statele Unite pe care ei l-au început anul trecut la Cluj numit A Treia Opțiune care ajută cuplurile:
- să treacă peste problemele și neînțelegerile din trecut
- să construiască o relație plină de iubire
Am ales să povestim una din temele programului, jocul învinovățirii în cuplu și cum îl oprim (care eu cred că ni se aplică tuturor).
Ana și Cristi au făcut două demonstrații de cum arata jocul de reproș și cât de subtil (sau nu) se instalează ranchiuna dintre noi.
Jordan Peterson spunea că viața este despre interacțiunile simple și repetitive pe care le avem zi de zi: cum ne întâmpinam soțul când vine de la serviciu, cum ne tratăm soția când luăm micul dejun sau cina împreună… aceste interacțiuni mici și aparent neînsemnate, 10 minute aici, o ora acolo, de fapt sunt mari și sunt greu de făcut bine. Dacă lucrăm ca aceste mici interacțiuni să fie impecabile (deci nu vorbim de o ștacheta joasă), atunci 80% din viața noastră va fi îmbunătățită datorită efectului de domino în toate aspectele vieții noastre.
Sper să îți deschizi inima pentru acest episod, să auzi o idee nouă și în special să găsești puterea să îmbunătățești aceste interacțiuni mici dar însemnate din căsnicia ta!
🏠 Pentru a ne susține pe Patreon: https://www.patreon.com/casapepiatra
🏠 Pentru a ne urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/casapepiatra
🏠 Pentru a intra în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/5250447238331014